“Oraşul plutitor” din China

oras plutitor

Locuitori ai oraşelor chineze, Jiangxi şi Foshan, au captat imagini şi clipuri video cu un oraş ce pare să plutească deasupra norilor. Evenimentul pare a fi o iluzie optică numită şi Fata Morgana. Această iluzie este cauzată atunci când soarele încălzeşte atmosfera de deasupra ţărmurilor sau oceanelor şi rezultă în apariţia unor forme pe care creierul le percepe ca fiind reale datorită unghiurilor diferite prin care lumina se reflectă.

Cu toate acestea, mulţi dintre cei care au văzut cu ochii lor fenomenul, susţin că este mai mult de atât. Unii dintre aceştia sunt convinşi că au asistat la dovata existenţei universurilor paralele şi că acest fenomen nu a fost altceva decât o intersectare a celor două universuri care convieţuiesc în acelaşi timp, dar într-o altă dimensiune. Alţii susţin că este vorba de un proiect ultra-secret la care participă guvernul chinez, numit şi Blue Beam Project. Acest proiect pe care unii fani ai teoriilor conspirative îl cred cu tărie, constă în simluarea de către NASA a unei invazii extraterestre. Serge Moanst, a prezis în 1980 că acest lucru se va întâmpla în 1983, 1996 după care în 2000.

Având în vedere nivelul avansat de tehnologie pe care îl deţine China, este posibil ca statul chinez să fi testat reacţia în masă a oamenilor, în tentativa reuşită a acestora de a testa o hologramă. Apariţia misterioasă a putu fi văzută de sute de mii de oameni din diferite locaţii timp de câteva minute.

Un fenomen asemănător a avut loc în anul 2011, tot în China, atunci când în oraş-fantomă a apărut din senin în ceaţă.

Sursa: dalilymail.co.uk